A coborât din maşină şi a fost accidentat

0
339

Conducătorul unui autocamion a ajuns la spital în stare gravă, în urma unui accident de circulaţie petrecut luni după-amiază. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Ion Fiţă de 34 de ani, din municipiul Băileşti, în timp ce conducea, pe strada “Preciziei”, din Craiova, un autotractor ce tracta o  semiremorcă a auzit un zgomot în spatele autovehiculului, astfel că a oprit pentru a verifica ce se întâmplă. Bărbatul a coborât din cabină şi a pornit pe lângă aceasta către remorcă, numai că a fost izbit de un autoturism Mazda condus de Lilian Alecu, de 45 de ani, din Craiova, care se angajase în depăşirea autotrenului. Ion Fiţă a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat întrucât suferise mai multe leziuni dar şi o fractură, iar pe numele lui Lilian Alecu a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.