Dolj – locul al doilea la şomaj

0
357

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2011, la nivel naţional, a fost de 5,41%, mai mică cu 0,51% decât cea din luna martie şi cu 2,66% mai redusă decât cea din luna aprilie a anului 2010, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 493.438 de persoane, cu 46.228 persoane mai puţine faţă de finele lunii anterioare. Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (10,15%), Dolj (9,36%), Teleorman (9,19%), Mehedinţi (9,17%), urmate de judeţele Buzău (8,66%), Covasna (7,95%), Alba (7,73%), Galaţi (7,59%) şi Ialomiţa (7,44%). Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 200.633 au fost şomeri indemnizaţi şi 292.805 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 31.088 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 15.140 persoane faţă de luna precedentă.