Adăpostit, din vara anului 1954, de somptuosul palat al fostului mare negustor Jean Mihail, Muzeul de Artă din Craiova este astăzi una dintre cele mai prestigioase instituţii muzeale din România. Cele aproximativ 12.000 de piese de artă românească şi străină pe care le are în patrimoniu – între care valoroase opere de Constantin Brâncuşi, Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Ion Ţuculescu, Ştefan Luchian ş.a. – au intrat demult în circuitul internaţional al valorilor, prin participarea la mari expoziţii, organizate în ţări de pe aproape toate continentele. Totodată, muzeul este şi un impozant monument de arhitectură – construit, după cum se ştie, în urmă cu mai bine de un secol, de meşteri străini, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau –, dar şi o importantă pagină de istorie: găzduia pe regele Carol I în 1913, elita Poloniei în timpul celui de-al doilea Război Mondial, apoi tratativele din vara anului 1940, în urma cărora România pierdea Cadrilaterul…
Îi cunoaşte cel mai bine grandoarea, dar şi „decăderea” ultimilor ani, când degradările centenarei construcţii au început să se accentueze, Florin Rogneanu, părtaş, timp de aproape patru decenii, la istoria acestui edificiu de cultură. I-a trecut pragul, ca muzeograf, în 1975, călcându-i pe urme mamei domniei sale, Lucreţia Rogneanu. De-atunci, a desfăşurat o impresionantă activitate curatorială, a semnat sute de articole şi cronici de expoziţie (pe unele le-a publicat, în anii ’70-’80, chiar în cotidianul „Înainte”), a prezentat sute de studii şi comunicări în cadrul unor sesiuni ştiinţifice şi simpozioane din ţară. „Cel mai mare câştig al activităţii de muzeograf a fost cel al cunoaşterii prin revelaţie (…), cele mai mari satisfacţii le-am avut din partea multor artişti contemporani”, mărturiseşte acesta.
Din 2004, Florin Rogneanu este manager al muzeului craiovean, postură din care, cu întreaga susţinere a Consiliului Judeţean Dolj, a făcut toate demersurile ca acest monument de arhitectură să intre într-un amplu proces de reabilitare. Unul de lungă durată, nu fără dificultăţi, costisitor, însă în urma căruia edificiul îşi va recăpăta strălucirea de odinioară. Despre lucrările de consolidare şi restaurare, despre momentul festiv al redeschiderii, cu evenimentul expoziţional care îl va marca, despre proiectul Muzeului „Constantin Brâncuşi”, ce „va face din oraşul Craiova cu siguranţă unul dintre cele mai căutate centre culturale din România”, dar şi despre viaţa la Palat – „un spaţiu fastuos, care impresionează la prima vedere, dar cu dificultăţi şi laturi mai puţin… spectaculoase care se află în spatele acestei haine de gală”, Florin Rogneanu vorbeşte cu seriozitate şi profesionalism. Dar şi cu o imensă dragoste pentru artă, în general, şi pentru muzeografie, cu respect pentru oamenii dedicaţi dinaintea sa…
Interviu cu FLORIN ROGNEANU, managerul Muzeului de Artă din Craiova
„Muzeografia este deosebit de spectaculoasă şi implică cunoştinţe dintr-o arie foarte largă de domenii”
– Sunteţi, ca formaţie, filolog, dar de peste 35 de ani v-aţi legat numele de Muzeul de Artă din Craiova, mai întâi ca muzeograf, apoi ca şef de secţie, iar din 2004 ca director al acestei prestigioase instituţii adăpostite, de mai bine de o jumătate de veac, de somptuosul Palat „Jean Mihail”. Ce v-a atras spre muzeografie şi ce v-a determinat să-i dedicaţi aproape toată viaţa?
– În primul rând, mama mea, Lucreţia Rogneanu, care în iunie 1954 părăsea catedra de la Liceul „Fraţii Buzeşti” pentru a deveni muzeograf în anul 1956, după absolvirea cursurilor de specialitate de la Bucureşti, alături de profesorul şi pictorul Ilie Marineanu. Cei doi aveau să conceapă modul de prezentare a Galeriei de artă românească, ce s-a deschis în august 1954, şi Galeriei de artă universală, inaugurată la 1 mai 1955, ale Muzeului de Artă craiovean.
Muzeografia este deosebit de spectaculoasă şi implică cunoştinţe dintr-o arie foarte largă de domenii, toate subsumate istoriei artei, filosofiei şi esteticii, fiind mereu o provocare a modului de a gândi.
– Cum arăta muzeul craiovean în 1975, când îi treceaţi pragul, care era activitatea sa, cine erau oamenii de-aici şi care erau condiţiile în care, împreună, vă făceaţi atunci meseria?
– În urma examenului susţinut în octombrie 1975, la 1 noiembrie am fost angajat pe postul de muzeograf într-un colectiv restrâns, din care făceau parte istoricul de artă dr. Paul Rezeanu, fostul director al muzeului, doamna Adriana Gărău, specialist în artă românească modernă, doamna Minuna Mateiaş, specialist în artă universală şi artă decorativă, şi domnul George Crăciunoiu, specialist pe arte grafice. Mai târziu aveau să vină domnul Cătălin Davidescu, specialist în artă contemporană, şi domnul Octavian Ciocşan, cel care va pune bazele atelierului de restaurare pictură al Muzeului de Artă din Craiova. Multe dintre tainele muzeografiei le-am deprins şi de la doamna Dorina Schobel, de la Muzeul Naţional de Artă al României, muzeu alături de care s-au organizat importante şi mari expoziţii la Craiova.
– ’70-’80 sunt anii în care aţi legat trainice prietenii cu artiştii plastici olteni, cărora, mai apoi, cu bucurie şi interes, le-aţi urmărit parcursul creator. Aţi fost tentat, vreun moment, să vă încercaţi talentul pe şevalet?
– Bineînţeles! Este foarte adevărat că am încercat o serie de exprimări grafice în anii studenţiei, care s-au materializat în 1970 şi 1971, când am avut două expoziţii de grafică deschise în holul Universităţii din Bucureşti.
„Orice muzeu se construieşte în timp, cu mari sacrificii ale unei colectivităţi”
– Aţi semnat sute de articole şi cronici de expoziţie (pe unele le-aţi publicat chiar în cotidianul „Înainte”), sunt sute de studii şi comunicări pe care le-aţi prezentat în cadrul unor sesiuni ştiinţifice şi simpozioane cu precădere din ţară, aveţi o impresionantă activitate curatorială desfăşurată la muzee din Oltenia… E o întrebare cu siguranţă grea, şi totuşi: care sunt expoziţiile din tot acest timp care v-au rămas cel mai aproape de suflet?
– Este o întrebare care cred că va avea răspunsul cel mai amplu! Aş aminti pentru început cea mai mare expoziţie de artă plastică organizată la Craiova – „Colecţii, colecţionari. Donaţii, donatori”, apoi expoziţiile tematice: „150 de ani de teatru românesc la Craiova”, cele trei ediţii ale expoziţiei „Pictori români peregrini prin lume, secolele XIX-XX”, cele trei ediţii ale expoziţiei „Craiova, oameni şi locuri, secolele XIX-XX”, cele două expoziţii omagiale dedicate artiştilor foşti elevi sau profesori ai Colegiului Naţional „Carol I” la împlinirea a 170 şi 175 de ani de la înfiinţare, „Un secol de artă cultă pe Valea Oltului” sau expoziţia „De la Giorgio Vasilescu la Constantin Brâncuşi”.
Primele mari expoziţii retrospective organizate artiştilor Vasile Buz, Eustaţiu Gregorian, Ştefan Brădiceanu, Viorel Penişoară, Victor Pârlac, Dan Cristian Popescu, Nicolae Predescu, Alexandru Pascu, Iulian Segărceanu, Grigore Patrichi-Smulţi, Emilian Nuţu, precum şi regretaţilor Iosif Keber, Toma Hirth, Nicolae Truţă, Octavian Vişan, Spiru Vergulescu, Ion Popescu-Negreni ş.a. au însemnat pentru mine o implicare sufletească şi un act profund de cunoaştere şi de iniţiere în cele mai diverse demersuri şi concepţii artistice.
– În comparaţie cu muzeele din alte ţări, pe care aţi avut ocazia să le vizitaţi în cei peste 35 de ani de activitate, consideraţi că, în prezent, cele româneşti sunt destul de vii, de dinamice şi de atractive pentru public? Mai persistă încă mentalitatea potrivit căreia un muzeu înseamnă nişte vitrine şi nişte pereţi pe care atârnă obiecte, de cele mai multe ori prăfuite? Suntem capabili să înţelegem astăzi, pe deplin, şi să respectăm rolul muzeului în societate?
– Acesta va fi în permanenţă un deziderat. Rolul diverselor tipuri de muzee în spaţiul social este în primul rând unul formativ-educativ, punând la dispoziţia publicului elemente ale civilizaţiei autohtone şi universale, fiind, în acelaşi timp, un adevărat spaţiu de aventură în timp a spiritului. În momentul în care se va înţelege că orice muzeu se construieşte în timp, cu mari sacrificii ale unei colectivităţi, şi că el reprezintă, de fapt, pas cu pas, evoluţia istorică a acestei colectivităţi, atunci muzeul se va bucura de respectul cuvenit.
– Cum este să vă petreceţi mai tot timpul… într-un palat? Într-un monument de arhitectură, reşedinţă a unuia dintre cei mai mari bogătaşi ai României începutului de secol XX, printre valoroase colecţii de artă, cu opere ale lui Constantin Brâncuşi, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian şi Ion Ţuculescu, în încăperi cu aer elegant şi gust rafinat – oglinzi veneţiene, candelabre din cristal de Murano, scări din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon… Nu în ultimul rând, într-un loc încărcat de istorie, dacă ne gândim că în 1913 în această clădire au fost găzduiţi regele Carol I şi familia sa, în 1939 aici îşi găsea adăpostul guvernul polonez aflat în refugiu şi tot aici au avut loc tratativele din vara anului 1940 în urma cărora România a cedat Bulgariei Cadrilaterul…
– Pentru foarte mulţi, spaţiul muzeal al Palatului „Jean Mihail” este unul fastuos, care impresionează de la prima vedere. Numai cei care cunosc îndeaproape viaţa de muzeograf ştiu că partea mai dificilă şi mai… nespectaculoasă se află în spatele acestei haine de gală.
„La sfârşitul anului 2004 au început să se accentueze toate degradările, atât la exterior, cât şi la interior”
– În ultimii ani, „faţa” Muzeului de Artă craiovean s-a schimbat radical, iar dvs. aţi fost părtaş la toţi paşii – pe cât de greoi, pe atât de necesari – făcuţi în acest sens: îmbogăţirea colecţiilor, dotări, reparaţiile parţiale de după cutremurul din 1977 până la o restaurare completă de care, de-a lungul a mai bine de un secol de existenţă, Palatul „Jean Mihail” nu a beneficiat niciodată. Când s-a vorbit pentru prima dată serios despre asta şi cum aţi primit ideea?
– La sfârşitul anului 2004 au început să se accentueze toate degradările, atât la exterior, cât şi la interiorul Palatului „Jean Mihail”. Atunci Consiliul Judeţean Dolj a hotărât efectuarea unor intervenţii de urgenţă asupra monumentului în aşa fel încât brâurile ornamentale de la exterior să nu mai fie un pericol pentru vizitatori. În 2006 s-a efectuat studiul de fezabilitate privind „Proiectul de restaurare-consolidare Muzeul de Artă Craiova ca obiectiv de investiţii”. În primăvara aceluiaşi an s-a realizat Proiectul (SF + PT + CS + DE) în urma licitaţiei în vederea obţinerii avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor din partea municipalităţii şi Comisiei Naţionale a Monumentelor.
De atunci s-au făcut eforturi deosebite din partea colectivului Direcţiei de Afaceri Europene şi Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului Judeţean Dolj, condus de doamna Ileana Măjină, din partea colectivului Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, condus de doamna Marilena Bogheanu, dar mai ales din partea Consiliului Judeţean Dolj, inclusiv financiare.
– După demersurile Consiliului Judeţean Dolj, în subordinea căruia muzeul se află, lucrările de consolidare şi restaurare au demarat la sfârşitul anului 2009, fiind executate printr-un proiect cofinanţat cu fonduri europene, iar în prezent acestea se află în plină desfăşurare. Care au fost cele mai mari dificultăţi pe care le-aţi întâmpinat până în prezent?
– Orice şantier de construcţii ridică numeroase probleme, cu atât mai mult când este vorba de consolidare şi restaurare a unui monument de arhitectură de categoria IA cum este cazul Palatului „Jean Mihail”. Nu are rost să intrăm în detalii privind dificultăţile întâmpinate… Important este că în mare parte ele au fost depăşite şi sperăm ca acest lucru să se întâmple până la încheierea întregului proiect.
„Partea cea mai spectaculoasă pentru vizitatori va fi ornamentica interioarelor, acoperită cu foiţă de aur”
– Prin proiect, lucrările de reabilitare sunt prevăzute a se desfăşura pe parcursul a aproape patru ani, ceea ce înseamnă că muzeul va fi redeschis în vara lui 2013. Aşa este? Care sunt cele mai spectaculoase aspecte pe care publicul le va descoperi la inaugurare?
– Conform H.G. nr. 1546/2003 care cuprinde Normele de restaurare şi conservare, după încheierea lucrărilor de restaurare-conservare asupra monumentelor trebuie să treacă cel puţin trei-şase luni, timp necesar pentru asigurarea stabilizării microclimatului interior, pentru a nu afecta obiectele artistice. Partea cea mai spectaculoasă pentru vizitatori va fi ornamentica interioarelor, întrucât mare parte din aceasta a fost curăţată şi acoperită cu foiţă de aur, aşa cum arăta iniţial. De asemenea, integrarea cromatică pentru fiecare sală în parte va fi un punct de interes, întrucât la restaurare s-a ţinut cont de indicaţiile prezentate în actele Fundaţiei „Jean Mihail”.
– Aţi gândit până acum momentul festiv al redeschiderii Palatului, cu evenimentul expoziţional care îl va marca? Chiar dacă da, probabil sunteţi rezervat în a oferi detalii, însă craiovenii cu siguranţă s-ar bucura să le dezvăluiţi cât de puţin…
– Este cunoscut faptul că orice muzeu îşi construieşte expunerea permanentă cu cele mai valoroase opere pe care le are în patrimoniu. Acesta este şi cazul Muzeului de Artă din Craiova, care are concepută Galeria de artă românească, cu operele celor mai mari şi importanţi artişti români din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, şi Galeria de artă universală, care prezintă operele artiştilor italieni din secolele al XV-lea – al XIX-lea, olandezi şi flamanzi din secolul al XVII-lea şi francezi din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Aşadar, la deschidere acestea vor fi cele două galerii ce vor fi prezentate publicului cel puţin un an, urmând ca prima mare expoziţie temporară să fie dedicată creaţiei celui mai important artist contemporan, Ion Ţuculescu, muzeul craiovean deţinând cea mai mare şi mai valoroasă colecţie a acestuia din România.
«Viitorul Muzeu „Constantin Brâncuşi” se va bucura de un număr apreciabil de turişti români şi străini»
– Se afla, la un moment dat, în discuţie construirea, în aceeaşi curte cu Palatul „Jean Mihail”, a primului Muzeu „Constantin Brâncuşi” din România – un proiect pe cât de ambiţios, pe atât de costisitor, întocmit de unul dintre cei mai mari arhitecţi din România, Dorin Ştefan, şi care ar urma să fie pus în practică în 2013. S-a trecut de stadiul de discuţii? Cât este de fezabilă ideea?
– Fie că îi va zice Centrul Cultural „Constantin Brâncuşi”, fie că va avea statutul de muzeu, proiectul arhitectului Dorin Ştefan este unul extraordinar şi o să aibă cu siguranţă un impact european şi mondial, dacă ţinem cont de răspândirea operei lui Constantin Brâncuşi pe mapamond. După cel de la Paris, cel de la Craiova fi al doilea muzeu european dedicat creaţiei brâncuşiene, în mare parte primei perioade artistice.
– Un muzeu dedicat covârşitoarei personalităţi brâncuşiene, alăturat unui monument istoric de patrimoniu căruia i s-a redat strălucirea de odinioară ar însemna pentru Craiova nu numai un imens câştig pe plan cultural, dar şi turistic şi, implicit, economic. A existat, cu siguranţă, până acum o monitorizare a numărului de vizitatori ai muzeului; cum apreciaţi că se va modifica acesta?
– Din punct de vedere turistic, apariţia acestui muzeu va face din oraşul Craiova cu siguranţă unul dintre cele mai căutate centre culturale din România.
Dacă în cei mai buni ani în muzeu au intrat circa 24.000 – 27.000 de iubitori de artă care au vizitat sau au participat la vernisaje, simpozioane, spectacole, concerte sau gale de filme, adică circa 10% din populaţia Craiovei, cu siguranţă că viitorul muzeu sau Centru Cultural „Constantin Brâncuşi” se va bucura de un număr apreciabil de turişti români şi străini, ceea ce va însemna şi o contribuţie economică la dezvoltarea oraşului, cu atât mai mult cu cât Aeroportul din Craiova a devenit internaţional. Se poate pleca de la funcţionalitatea acestui aeroport în „construirea” unor programe turistice de tip cultural atât pe plan intern, cât şi internaţional.
– După o activitate de peste 35 de ani în slujba muzeografiei româneşti, care consideraţi că este cel mai important „câştig” pentru dvs. şi cea mai importantă „răsplată”, dincolo de distincţiile pe care le-aţi primit din partea a nu puţine instituţii ori publicaţii de cultură?
– Cel mai mare câştig al activităţii de muzeograf a fost cel al cunoaşterii prin revelaţie, îmbinată cu experienţele vizuale unice prilejuite de contactul permanent cu opera artistică.
Cele mai mari satisfacţii le-am avut din partea multor artişti contemporani care au apreciat modul deosebit în care am conceput prezentarea demersului lor creator, asemenea unui spectacol vizual unic.
Florin Rogneanu s-a născut la 18 septembrie 1947, la Rm. Vâlcea, a urmat cursurile Colegiului Naţional „Nicolae Bălcscu” din Craiova (1964) şi pe cele ale Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1972). Până în 1975 a fost profesor de Limba şi literatura română la Liceul „Iancu Jianu” din judeţul Olt, apoi şi-a dedicat întreaga activitate Muzeului de Artă din Craiova, ca muzeograf (1975-1991), şef de secţie (1991-2003), manager (începând cu 2004). Din anul 2007 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Secţia Critică. Are atestate în specializările „Bazele muzeologiei ştiinţifice” (1978), „Istoria artei româneşti – artă feudală” (1980), „Istoria artei româneşti – Estetică” (1989) şi ca expert icoane secolele al XVII-lea – al XVIII-lea (2005).
Construit între anii 1900 şi 1907, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail – unul dintre cei mai mari bogătaşi din România de atunci – Palatul „Jean Mihail” constituie, ca stil, o interpretare destul de liberă a barocului târziu. La construcţie s-au folosit materiale de cea mai bună calitate şi meşteri străini de cea mai înaltă calificare.
Valoroasa stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzile veneţiene, plafoanele pictate (Ştefan Luchian şi-a oferit serviciile în acest sens, dar cosmopolitul proprietar l-a refuzat), candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria etc., toate dădeau încăperilor un aer de eleganţă şi gust rafinat. Mai mult, se povesteşte că proprietarul a vrut să-şi acopere clădirea cu monede de aur, dar regele nu i-a permis decât dacă le aşează în dungă. Care e adevărul… greu de spus. Totuşi, dacă proprietarul ar fi vrut să realizeze această fantezie, ar fi avut posibilitatea materială.
Palatul a fost acoperit cu ardezie, dotat încă de la început cu instalaţie electrică şi încălzire centrală, însă Constantin Mihail n-a apucat să se bucure de frumuseţea şi confortul său, pentru că la sfârşitul anului 1907 s-a îmbolnăvit, iar în 1908 a murit. Cei doi fii ai săi, Nicolae şi Jean, au inaugurat Palatul în 1909. Fiul cel mare a trăit ultima perioadă a vieţii în Franţa, unde a devenit călugăr franciscan. Jean Mihail a continuat să-şi sporească partea de avere ce i-a revenit, iar la moartea sa, în 1936, prin testament a donat totul – inclusiv Palatul – statului român.
La baza formării colecţiei muzeului se află Pinacoteca „Alexandru şi Aristia Aman”, deschisă la Craiova în anul 1908, conform voinţei testamentare a celor doi filantropi craioveni. Aceasta a fost adăpostită timp de câteva decenii în vechea casă a familiei Grigore şi Elena Lăceanu (părinţii Aristiei Aman). Pinacoteca cuprindea tablouri din şcolile olandeză, flamandă, italiană şi franceză (în general lucrări din secolul al XVII-lea), pictură şi grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească şi străină. S-au adăugat, odată cu trecerea anilor, achiziţii făcute de Primăria oraşului, precum şi o serie de donaţii, mare parte ale artiştilor români (Nicolae Romanescu, Jean Mihail, Cornetti, Glogoveanu ş.a.), care i-au îmbogăţit în mod considerabil patrimoniul. În prezent, muzeul deţine peste 12.000 de piese, multe fiind clasate în categoria „Tezaur” a patrimoniului cultural naţional al României.
- Galeria de Artă Naţională, deschisă în anul 1954 şi reamenajată în anii ’70, pe întreg etajul Palatului „Jean Mihail”, cuprinde 500 lucrări de pictură, grafică, sculptură şi arte decorative, reflectând evoluţia artei româneşti începând din secolul al XVII-lea şi până la arta contemporană de la sfârşitul secolului al XX-lea. Regăsim picturi de Constantin Lecca, Theodor Aman, Gheorghe Tătărăscu, Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmari, Mircea Olarian, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Corneliu Baba, Theodor Pallady, Eustaţiu Stoenescu ş.a, sculpturi de Karl Stork, Anghel Chiciu, Heraclie Hagiescu, Gheorghe Anghel, Marcel Guguianu, Peter Iacobi, Grigore Patrichi-Smulţi ş.a. De asemenea, se află aici cea mai amplă şi valoroasă colecţie de pictură şi grafică Ion Ţuculescu, ilustrând toate perioadele de creaţie ale artistului, din anii studiilor liceale până în ultimul an de viaţă.
- În anul 1956, în cadrul Galeriei de Artă Naţională se deschidea o sală specială în care erau prezentate publicului câteva sculpturi de Constantin Brâncuşi, muzeul craiovean devenind, astfel, primul din România şi unul dintre primele din lume care dedica un spaţiu permanent prezentării operelor brâncuşiene. În prezent, deţine şase sculpturi artistice, executate între 1898 şi 1913 („Cap de copil”, „Coapsa”, „Domnişoara Pogany”, „Orgoliu”, „Sărutul” şi „Vitellius”), la care se adaugă o serie de obiecte ce i-au aparţinut sculptorului.
- În cadrul Galeriei de Artă Universală se disting valoroase lucrări aparţinând şcolilor olandeză, flamandă, franceză şi italiană.
În Palat s-au petrecut, de-a lungul anilor, câteva evenimente care merită amintite. Astfel, în anul 1913, când au avut loc festivităţile legate de inaugurarea monumentului „Asta-i muzica ce-mi place”, de D. Pavelescu-Dimo, regele Carol I şi familia sa au fost găzduiţi aici. În toamna anului 1939 a adăpostit guvernul polonez aflat în refugiu, în frunte cu mareşalul Eduard Smigly-Rydz, şeful Cartierului General al armatei poloneze, iar mai apoi pe preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki, cu familia şi suita sa. În vara anului 1940, în Palat au avut loc tratativele româno-bulgare, în urma cărora ţara noastră a cedat Bulgariei Cadrilaterul. Din septembrie 1944, a fost sediul Comandamentului sovietic al Armatei a 53-a, care făcea parte din Frontul Ucrainian, condus de generalul Manakarov. În toamna aceluiaşi an, timp de cinci săptămâni, a locuit şi Iosif Broz Tito, iar în septembrie 1944 s-a încheiat Acordul dintre Comitetul Naţional de Eliberare a Iugoslaviei şi Frontul Patriei din Bulgaria, prin care războiul dintre Iugoslavia şi Bulgaria înceta.
Proiectul de reabilitare a muzeului a fost selectat, în 2009, în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea totală este de 29.341.664,59 lei (dintre care 19.642.853,24 lei contribuţia Uniunii Europene, 7.394.956,51 lei contribuţia Guvernului României şi 2.303.854,84 lei contribuţia beneficiarului – Consiliul Judeţean Dolj), iar perioada de implementare – 44 de luni, între 12 octombrie 2009 şi 12 iunie 2013.
